18072019Thu
Last updateSun, 21 Jul 2019 7pm



Fost jurnalist român la Bruxelles: "Un astfel de atac în centrul civilizaţiei va afecta pe toată lumea"

Claudiu Berbece, un fost jurnalist român stabilit de trei ani la Bruxelles, a povestit marţi pentru MEDIAFAX cum este atmosfera în oraş în urma atacurilor teroriste şi ce efecte va avea situaţia asupra Europei.

 

Transportul în comun de la suprafaţă încă mai funcţionează, însă localnicii nu se grăbesc să iasă pe stradă marţi, a spus fostul jurnalistul, stabilit de trei ani la Bruxelles.

Peste tot în oraş se aud sirene. Bruxelles-ul este în stare de alertă, în urma celor şase atacuri teroriste de marţi dimineaţă, soldate cu 21 de morţi, potrivit AFP. Claudiu locuieşte chiar aproape de staţia de metrou Schuman, unde a avut loc unul din atacurile teroriste. Primul lucru pe care l-a sesizat când s-a trezit dimineaţa a fost numărul mare de sirene care se auzeau de pe stradă. Când şi-a verificat telefonul, avea şase mesaje "Eşti ok?", "Eşti bine?", şi două apeluri nepreluate. A ieşit pe stradă să vadă ce se întâmplă şi a plecat pe ruta sa normală către birou, iar oraşul i s-a părut liniştit, chiar mai puţin populat decât în mod normal. La distanţă se vedea fumul de la staţia de metrou unde au avut loc un atac terorist, iar pe străzi circulă maşini cu sirene ale poliţiei, pompierilor şi ambulanţe.

"În zona unde sunt, chiar dacă sunt aproape de staţia de metrou Schuman şi nu foarte departe de aeroport, zona unde sunt eu e mai liniştită. Dacă nu aş fi ştiut ce s-a întâmplat, aş fi zis că e o zi normală, doar că sunt foarte multe sirene. Am mers 15 minute pe jos, încă funcţionează transportul în comun de la suprafaţă, autobuzele. Ce se va întâmpla? În noiembrie, după atacurile de la Paris a fost lock down mai mult de o săptămână, patrula armata pe străzi şi aveau doar suspiciuni de atacuri, acum chiar s-a întâmplat. E posibil să închidă metroul, poate şi alte mijloace de transport în comun. Nu ştiu ce se va întâmpla cu aeroportul, era aeroportul principal", a spus pentru MEDIAFAX Claudiu Berbece.

 

 Sursa: mediafax.ro

Citește și:

 

 

Loading...

 

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.