24092018Mon
Last updateTue, 25 Sep 2018 8am



O nouă taxă auto va intra în vigoare între 1 ianuarie 2019 şi 31 martie 2019

 

 

 

„Eu mi-am pus termen şi ştiţi că, atunci când îmi pun termen, mi-am luat angajamentul o şi fac, ca undeva, până la sfârşitul anului, să găsim forma finală ca la începutul anului viitor să ştim exact ceea ce avem de făcut, cum gândim proiectele de mediu. Să intre în vigoare de la 1 ianuarie, sau poate că perioadă de tranziţie 31 martie, ca lumea să se acomodeze pentru că aşa este normal”, a afirmat Gavrilescu, într-o emisiune la Antena 3.

„Vrem să fie o taxă nu numai pe norma de poluare, trebuie să te gândeşti şi la capacitatea cilindrică şi la tot. Trebuie să avem în vedere toate componentele să nu avem niciun fel de problemă”, a precizat ministrul Mediului. De asemenea, referitor la plata taxei auto, ministrul a precizat că s-au transmis 800 de milioane de lei, urmând să fie emise ordine pentru încă 700 de milioane de lei.

„Am avut o Hotărâre de Guvern şi ştiţi foarte bine exact cum am reuşit să programăm plăţile pentru cele cinci taxe care au fost înaintea timbrului de mediu şi inclusiv pentru darea în plată acum de la 1 septembrie a timbrului de mediu. Noi deja am plătit 800 de milioane, urmează să fie date în plată, cu aprobarea bugetului, bineînţeles, emise ordine pentru încă 700 de milioane”, a declarat ministrul Mediului.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

 

 

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.