RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Octavian Jurma spune că vârful valului 5 va fi atins la începutul lunii februarie: E posibil să avem o medie de 25.000 – 30.000 de cazuri pe zi / Din cazurile înregistrate astăzi, mai mult de două treimi sunt Omicron, tulpina este deja dominantă

Cercetătorul Octavian Jurma a declarat, marţi, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că cel mai probabil vârful valului 5 al pandemiei va fi atins la începutul lunii februarie, când s-ar putea înregistra între 25.000 şi 30.000 de cazuri zilnic. Cercetătorul precizează că noul val a venit în ţara noastră cu o săptămână mai devreme decât arătau previziunile autorităţilor, iar mai mult de două treimi din cazurile anunţate astăzi sunt îmbolnăviri cu noua tulpină Omicron, relatează News.ro.

Potrivit lui Octavian Jurma, ”debutul anticipat al valului 5, care era prevăzut la mijlocul lunii ianuarie, a început de săptămâna trecută, când numărul de cazuri a crescut cu 90%, faţă de săptămâna precedentă”.

”De fapt, suntem în a doua săptămână de creştere accelerată, iar numărul de cazuri este acum diluat de îmbolnăvirile Delta, dar Omicron poate să crească în paralel cu Delta. Omicron poate produce val în val, să crească în paralel cu Delta”, a explicat medicul.

El a precizat că, ”din cazurile înregistrate astăzi, mai mult de două treimi sunt infectări cu noua tulpină Omicron”, pentru că tulpina Delta are un platou la o mie de cazuri pe zi, şi diferenţa de peste 2.500 este produsă deja de Omicron.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Primăria Constanța pregătește un mega proiect imobiliar pe 300 de hectare la marginea orașului, care vor fi trecute în intravilan/ O parte din proprietari vor fi expropriați pentru construirea unui parc de 40 de hectare

Redacția

„Să nu existe niciun dubiu”. Viktor Orban avertizează că Ungaria încă poate opri procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană

Redacția

Cel mai curajos bărbat: băut, fără permis și fără certificat de înmatriculare

Redacția
Încarcă...