RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Interviu Drink Insider cu Ştefan Ionescu (Crama „1000 de Chipuri”): Enoturism, turism viticol sau vizită la cramă, aceasta-i întrebarea!

Un dialog cu Ştefan Ionescu, fondator al cramei „1000 de Chipuri”, despre turismul viticol în Dealu Mare: cine sunt clienţii, de ce a crescut cererea, cât costă un pachet de degustare, care sunt facilităţile de cazare. Cum (şi dacă) se implică autorităţile centrale şi locale pentru a susţine această activitate importantă pentru industria de vin din România.

Ștefan IonescuFoto: Crama „1000 de Chipuri”

Ce diferenţă există între enoturism, turismul viticol şi vizita la cramă?

  

Aceşti trei termeni înseamnă, de fapt, acelaşi lucru, diferă doar contextul în care sunt ei folosiţi. „Enoturism” este o denumire mai pretenţioasă, care dă o deschidere europeană şi chiar puţin latină. „Vizita la cramă” are, în general, un corespondent la nivelul unor familii sau al unui grup de prieteni care vor să vadă procesul de producţie al vinului şi să facă o degustare la faţa locului. „Turismul viticol” este un termen general care încearcă să apropie producătorii de autorităţile statului, pentru ca acestea să înţeleagă că şi acest tip de turism, recent apărut, are importanţa lui pentru industria vinului.

Cine sunt clienţii pentru turismul viticol?

Dacă ar trebui să dau o definiţie generală (mai în glumă,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciucă anunță continuarea discuțiilor pe tema comasării alegerilor: Decizia va fi în aşa fel încât să fie bine pentru cetăţenii României

Redacția

Cum văd Kamala Harris şi Iohannis atacurile Rusiei asupra civililor: Instanţele competente să stabilească, la momentul potrivit, dacă au fost crime de război

Redacția

Lula da Silva devine președintele Braziliei pentru a treia oară, după ce l-a învins în alegerile prezidențiale pe Jair Bolsonaro

Redacția
Încarcă...