RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Opinii

Scuze părinți, scuze elevi! Meritați mai mult bine!

Marele moșier Dumitru Pantazi s-a ferit cât a putut de plata taxelor la bugetul local de-a lungul anilor. S-a ascuns sub aripa protectoare a mentorului său, Neculai Rățoi, și a făcut ce a vrut el. Regula aceasta nu s-a aplicat și nici nu se va aplica pentru toți, ci doar pentru prostime, așa cum este catalogată populația cinstită a acestui municipiu, de către edilul localității.

 

Plata gardienilor sau paza în școli, este un subiect pe care întâiul conducător l-a “trântit” așa cum a știut el mai bine, strunit de sforarii din spatele său. Inițiativa opoziției, intervenția elevilor sugrumați de taxele aberante din școli, necazurile și greutățile părinților care cotizează la greu, sunt nimicuri pentru Dumitru Pantazi și o parte din consilierii lui. Spun o parte pentru că, încă, mai cred că sunt membri PSD care se vor trezi și nu vor mai ridica mâna la prostiile conducătorului iubit.

  

“Nu mai plătiți paza școlilor!”, este mesajul PSD către părinți. Cel mai concludent răspuns la această soluție falsă dată de social-democrați, este declarația unui reprezentant al elevilor.“O fată a venit plângând să-mi spună că nu mai are bani pentru gardieni. Acesta este unul dintre motivele pentru care mă aflu astăzi aici. De asemenea, nu multă lume ştie că, la sfârşitul clasei a XII-a, foaia matricolă nu este eliberată dacă elevul are restanţe la plata gardienilor”, a precizat Iustin Jalaboi, președintele Consiliului Elevilor de la Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani.

Știe el Pantazi de astea!? Eu cred că da! Cunoaște tot, și îi susține pe cei care le aplică. Mi s-a urcat sângele în cap când am văzut umilința din aceste zile la care au fost supuși elevii și părinții. Auzi la consilierul Ursu, paza în școli nu ar trebui să existe, iar elevii să se apere singuri, după ce în prealabil fac cursuri de autoapărare. Imaginați-vă cum ar arăta școlile, după scenariul acestui “sclav politic”. Ca în dimineața zilei de 31 decembrie la Ruginoasa (fără a aduce atingere unei comunități). Fiecare pe fiecare, în toate pauzele. Doar când vine profesorul la catedră elevii opresc conflictele. Ora de studiu ar fi ca o pauză între reprizele de luptă. În unitățile școlare ar intra cine dorește. Nu e cazul să generalizăm, să ne gândim că elevii doar se agresează la școală, doar ne-am imaginat cum ar arăta unele situații.

PSD nu a votat proiectul discutat ieri, au recurs și la o strategie. Votul a fost 9 pentru (voturi PNL ȘI PMP), împotrivă Leonard Ursu și abțineri 8 (ceilalți consilieri prezenți la ședință din PSD). Pe total a fost 9-9, pentru că a lipsit social-democratul Ionuț Prodan. El a fost lăsat acasă, cel mai probabil, de șefii de partid, ca rezultatul final să nu fie 10-9 în favoarea PSD, ci 9-9, adică egalitate.

Nu pot să nu remarc faptul că ne-am reîntors în comunism, sau mai bine spus a reînviat comunismul la Pașcani. Problema este că acum, în aceste vremuri, avem de-a face cu o mare lovitură aplicată democrației, după 1990 până în prezent. Nimic din ce propune opoziția nu trece, că nu vrea întâiul conducător, iar elevii care au avut curajul de a vorbi despre adevăratele probleme din școli au fost acuzați că acționează politic.

Ne ducem înspre mare rău, de care azi, mai mult ca niciodată, municipiul Pașcani, nu avea nevoie. Pumnul în gură, declarațiile veninoase ale viceprimarului Gabriela Nedelcu (marea speranță a administrației locale, care se stinge pe zi ce trece), nervii conducătorului și aberațiile lui, ne trag în jos.

P.S. De ce acest titlul acestor rânduri? Pentru că simt nevoie să le cer scuze tinerilor din Pașcani, celor din spatele Consiliului Elevilor și părinților, pentru umilințele la care au fost supuși. Sper să o facă și cei vinovați. Problemele lor merită tratate cu maximă atenție și REZOLVATE. Primarul și PSD i-au trimis înapoi în școli. La aceeași directori/reprezentanți de unități de învățământ care le cer bani, pentru că nu au fonduri.

RUȘINE Dumitru Pantazi!!!

{jcomments off}

Related posts

Planul murdar pus la cale de PSD și Cojocaru Cătălin împotriva Actualitatea TV

Marius Parteni

Zanet face sesizare la DNA, iar Cojocaru o dă pe post! Cât de comod când te plătește cineva să fii trompetă!

Răzvan Grecu

Ce s-ar putea petrece pe scena politică locală în 2014?

Marius Parteni
Încarcă...