RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Surse: Jumătate de tonă de cocaină a ajuns într-un depozit de legume și fructe din Ilfov. Drogurile erau ascunse în cutii cu banane

O jumătate de tonă de cocaină a fost descoperită într-un transport de banane care a trecut prin portul Costanța și, conform unor surse judiciare, ar fi ajuns într-un depozit de fructe și legume din Ilfov.

Potrivit informațiilor Digi24, este vorba despre 500 de kilograme de cocaină cu o puritate foarte ridicată, de aproximativ 98%. Acest lucru înseamnă că ar fi avut o valoare de piață foarte mare.

Cocaina era ambalată în pachete de 10 kilograme care, la rândul lor erau ambalate în cutii de banane. Anchetatorii au găsit 40 de astfel de cutii.

Drogurile au fost descoperite într-un depozit de legume și fructe din Chiajna, județul Ilfov. Ele ar fi provenit din Columbia, de unde ar fi călătorit pe mare spre România.

  

Nu este încă foarte clar cum a ajuns cocaina din portul Constanța până în Ilfov, dacă este un transport supravegheat sau dacă este vorba despre o neglijență la controlul făcut în vamă.

Polițiștii și procurorii antridrog încearcă să afle cine e în spatele acestui transport și care era destinația drogurilor.

digi24

Related posts

Afaceri corupte pe mormantul domnitorului Cuza

Redacția

Un bătrân a murit după ce a căzut într-o fântână

Redacția

Mașină furată și condusă de un tânăr din Pașcani. Acesta nu are permis și se afla sub influența alcoolului

Redacția
Încarcă...