NewsPascani.com
Poliție

Iași, cel mai păzit oraș al lumii. Gurile de canal au fost sudate, străzile inchise

Măsurile de siguranţă au mers până acolo încât, în zonele centrale şi adiacente, au fost inclusiv sudate canalele. Mâine, în Iaşi sunt aşteptaţi peste 100.000 de oameni şi circa 4.000 de maşini.

Vor fi închise străzi întregi, nu numai în zona centrală, dar şi în unele cartiere periferice. Programul şi traseele CTP vor fi puternic afectate. „Ziarul de Iaşi“ vă prezintă astăzi tot ceea ce este bine să ştiţi pentru mâine, fie că participaţi direct la acest eveniment unic pentru Iaşi, fie că nu.

Iaşul se va confrunta mâine cu un nivel de securitate fără precedent, de la Revoluţie încoace. Mare parte din centrul oraşului va fi închisă circulaţiei rutiere şi vor fi mobilizate efective numeroase ale forţelor de ordine. Zona în care vor fi impuse restricţii cuprinde nu doar centrul, ci şi cartiere periferice: Moara de Vânt, Tătăraşi, Tudor Vladimirescu, Podu Roş, Cantemir, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Gară, Păcurari şi Sărărie. Dar străzile care vor fi închise circulaţiei rutiere sunt în special zona centrală, în apropiere de Palatul Culturii, iar unele restricţii vor intra în vigoare din seara acestei zile. Transportul public local va suferi numeroase modificări: unele trasee vor fi suspendate, iar alte trasee vor fi deviate. Papa Francisc îşi va începe vizita la Iaşi mâine, în jurul orei 17, dar autorităţile vor să pună toate lucrurile în ordine încă de la ora 16, oră după care pelerinii care vor veni la Palatul Culturii nu vor mai avea acces în zonele speciale delimitate cu garduri de protecţie.

Ce străzi vor fi închise circulaţiei rutiere

În intervalul orar 9.00 – 21.00, pe 1 iunie, vor fi închise traficului următoarele străzi, precum şi arterele care sunt în perimetrul format de intersecţiile dintre acestea (acolo unde este cazul): Gării, Arcu, Petru Movilă, Săulescu, Lozonschi, Sf. Andrei (de la Petrom), Ipsilanti, Trei Ierarhi, Splaiurilor (zona bld. Cantemir, str. Ipsilanti şi zona Podului de Piatră), D. Mangeron (până la bld. Tudor Vladimirescu), Elena Doamna (pe stradă şi la intersecţiile cu Smârdan, Otilia Cazimir, Ghica Vodă, A. Panu, Bărboi), Cuza Vodă (inclusiv la intersecţiile cu I.C. Brătianu, Cucu, Armeană, Dancu, Vasile Alecsandri), Gh. Ghibănescu şi Gavriil Muzicescu (până la Piaţa Mihai Eminescu). Locuitorii care stau în zona centrală, şi nu numai, trebuie să ţină cont de recomandarea Primăriei Iaşi de a nu-şi parca vehiculele pe următorul traseu: Palatul Culturii – Teatrul Luceafărul – strada Grigore Ureche până la strada Sfântul Lazăr (începând de astăzi şi până mâine la ora 21.00). Municipalitatea va permite parcarea autocarelor şi microbuzelor pelerinilor pe Splaiuri, şos. Moara de Foc, străzile Străpungerea Silvestru, Canta şi Silvestru, precum şi pe bulevardele Tudor Vladimirescu, Socola, C.A. Rosetti şi Nicolae Iorga. În acelaşi timp, parcările publice din zona centrală vor fi eliberate începând de astăzi. De asemenea, autorităţile au interzis parcarea pe mai multe străzi care sunt pe traseul pe care va ajunge Papa Francisc de la Aeroport şi până la Episcopia Romano-Catolică. Ieşenii şi pelerinii vor avea la dispoziţie mai multe puncte de informare amplasate în diverse zone ale oraşului, în special pe traseele stabilite pentru accesul în zonele delimitate de lângă Palatul Culturii. În cazul în care se înregistrează un volum mare de trafic auto şi pietonal, poliţiştii rutieri au undă verde să dispună, punctual, închiderea altor artere.

Maşinile care nu au numere de IS nu intră în oraş

„O altă măsură organizatorică include amenajarea unei zone de camping la marginea Iaşului. Parcarea autovehiculelor pelerinilor se va face în parcarile supermarketurilor Metro, Carrefour Era şi Kaufland (şoseaua Păcurari şi strada Theodor Râşcanu nr. 6A). În acest sens, Primăria a solicitat supermarketurilor menţionate acceptul pentru a permite parcarea autovehiculelor pentru o perioadă de patru-cinci ore. Transbordarea pelerinilor din zona Metro, Carrefour Era şi Kaufland – şoseaua Păcurari către locul evenimentului se va face cu mijloacele de transport ale CTP Iaşi“, se arată într-un comunicat al Primăriei. O altă restricţie vizează interzicerea circulaţiei oricărui vehicul care transportă substanţe inflamabile, explozive şi toxice în intervalul orar 12.00 – 20.00 (1 iunie). Nu în ultimul rând, în perimetrul delimitat de străzile bd. Ştefan cel Mare, C. Negri, A. Panu, Sf. Lazăr, Grigore Ureche, Palas, Palat şi Podu Roş va fi interzisă comercializarea băuturilor alcoolice, în intervalul 6.00 – 20.00, pe 1 iunie. Totodată, în aceste zile, autorităţile au sudat canalele din zona centrală a oraşului, la indicaţiile SPP.

 

continuare pe www.ziaruldeiasi.ro

Loading...

Related posts

Damian Săuţă, tânărul care s-a aruncat de pe un bloc din zona gării anul trecut nu consumase alcool sau droguri

Răzvan Grecu

Băiat din Ruginoasa, dat în urmărire naţională, găsit la Iaşi

Redacția

Percheziții cu mascați la casele unor romi de pe strada Unirii. Cinci persoane reținute!

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site