RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Autostrada Moldova este un drept, nu o favoare!

Pe 19 mai va avea loc protestul organizat de asociaţiile civice ”Împreună pentru A8” şi ”Moldova vrea autostradă”, un demers al societății civile care îşi propune să forţeze Guvernul, Ministerul Transporturilor şi CNAIR/CNIR să pună în practică Masterplanul General de Transport al Românei. Cu alte cuvinte oamenii ies în stradă pentru a determina instituțiile statului să își facă treaba, să își respecte angajamentele luate!

 

  

În primul rând, așa cum am făcut-o peste tot unde am avut ocazia, salut inițiativele societății civile, mă bucură faptul că după subiecte de mediu, după subiecte de justiție, iată că și infrastructura reușeste să coaguleze, în formă participativă, interesele unei comunități. Spun asta pentru de multe demersul politic trebuie dublat, trebuie susținut, trebuie completat de un demers social. Puterea politică are tendința de a fi obtuză, subiectivă și vă spun sincer: este frustrant să vezi cum o minoritate politică, Partidul Național Liberal, își dorește un proiect acceptat ca fiind necesar de toata lumea, dar care este efectiv picat la vot de către majoritatea PSD-ALDE  pentru simplu fapt că: așa vor și pot ei!

În fiecare an, în decembrie și la arhivele Parlamentului se poate verifica informația, reprezentanții Partidului Național Liberal forțează introducerea finanțării Autostrăzii Iași-Târgu Mureș în bugetul de stat. Așa s-a întâmplat în 2013, în 2014, 2015, 2017, indiferent că era Ponta prim ministru, Tudose sau Cioloș. Lucrurile nu avansează pentru că parlamentarii coaliției majoritare nu sunt lăsați să susțină acest proiect. Pentru mulți este o temă de campanie, pentru mulți este o temă de discurs public, dar când sunt puși în fața faptului împlinit, interesele partidului primează în fața intereselor celor care i-au trimis în Parlament.

4 milioane de români, rezidenți în județele Moldovei sunt puși pe lista de așteptare de către 60 de parlamentari ai coaliției PSD-ALDE. De ce? Pentru că PSD nu consideră prioritară aceasta investiție!

De aceea disputa politică trebuie dublată, susținută de orice demers cetățenesc! Am anunțat public și o fac și acum: reprezentanții PNL de la parlamentari până la primari, consilieri și simpli membri susțin orice demers pentru reușita acestui proiect.

Noi, liberalii, înțelegem rolul vital pe care autostrada îl are în dezvoltarea economică a regiunii Moldovei. Fără autostradă jucăm într-o ligă mult prea mică!

Suntem condamnați să ne uităm peste gard la cei mari care se scaldă în prosperitate. Gardul nostru sunt Carpații și acum, în preajma Centenarului, prin eforturi conjugate putem face o gaură în acest gard dacă vom înțelege să fim solidari la nivel regional și nu vasali și obedienți.

Iașul Merită Mai Mult! Trebuie să le arătăm tuturor că Moldova Contează, că Autostrada Iași-Tg. Mureș este dreptul nostru și nicidecum nu este o favoarea pe care ne-o fac unii de prin Teleorman!    
     

Deputat  Costel Alexe, Preşedinte PNL Iaşi

sursa www.ziaruldeiasi.ro


Related posts

Deputatul Sorin Năcuță despre criza energetică provocată de Rusia și creșterea prețurilor la energie (P)

Redacția

Noi proiecte pentru ieșeni votate în plenul Consiliului Județean Iași (P)

Redacția

La împlinirea a 78 de ani de la semnarea Actului de la 23 August 1944, elevii liberali ieșeni au depus o coroană de flori în memoria Regelui Mihai I (P)

Redacția
Încarcă...